tinuta fashion

Obișnuiești să porți doar jeanși cu tricouri sau bluze monocrome? Adesea te rezumi doar la alb și negru, de teamă să nu faci vreo gafă cromatică? Ți-ar plăcea să încerci noi combinații de culori, să experimentezi outfituri mai îndrăznețe, dar crezi că nu ai, pur și simplu, „simțul cromatic” dezvoltat, așa că de multe ori abandonezi astfel de idei? Fii fără grijă: nimeni nu se naște învățat. Într-adevăr, poate că unii dintre noi ne dăm seama, instinctiv, ce culori sunt în armonie și care trebuie evitate în aceeași combinație. Totuși, cei mai mulți dintre noi învățăm, din mers, regulile vestimentare după care ar trebui să ne ghidăm în alcătuirea ținutelor noastre.

Printre regulile vestimentare din fruntea listei sunt și cele legate de cromatică, despre care vom vorbi în articolul de astăzi. Așadar, dacă te întrebi cum faci combinații de culori în ținute și care sunt culorile care se potrivesc între ele, suntem convinși că în rândurile următoare vei găsi răspunsurile pe care le cauți. În aceste condiții, sunt șanse destul de mari ca, la finalul acestui articol, să îți dorești să și practici ce vei învăța.

Acestea fiind spuse, să începem lecția despre cromatică în vestimentație.

Roata culorilor – schema de care să ții cont în combinațiile vestimentare

roata culorilor

Pentru a înțelege care sunt combinațiile cromatice dezirabile și care sunt cele de care ar fi mai bine să te ferești, este important să iei în considerare roata culorilor. Aceasta cuprinde trei tipuri de culori: culori primare, culori secundare și culori terțiare, despre care te invităm să citești în continuare:

Culori primare

Culorile primare, cunoscute și sub denumirea de culori de bază, nu pot fi obținute prin combinarea altor culori. Acestea sunt roșu, galben și albastru.

Culori secundare

Culorile secundare se obțin prin combinarea culorilor primare, după cum urmează:

  • roșu + galben = portocaliu
  • roșu + albastru = violet
  • galben + albastru = verde

Culori terțiare

Culorile terțiare se obțin fie prin combinarea culorilor primare cu cele secundare, fie prin combinarea exclusiv a culorilor secundare.

Culori complementare

Culorile complementare se obțin prin combinarea culorilor aflate în părțile opuse ale roții. Altfel spus, culorile complementare se obțin prin combinarea fiecărei culori primare cu amestecul dintre celelalte două culori primare. Astfel, perechile de culori complementare sunt:

  • roșu și verde
  • albastru și portocaliu (oranj)
  • galben și violet

Sfaturi de combinare a culorilor

Combină culorile primare

Dacă universul cromaticii este unul nou pentru tine, pentru început îți sugerăm să te rezumi la combinarea culorilor primare. Aceasta este cea mai simplă și eficientă metodă de combinare a pieselor vestimentare, deci nu ai cum să dai greș dacă o pui în practică!
Totuși, fiind vorba de culori îndrăznețe, vibrante, recomandarea noastră ar fi să integrezi doar două în aceeași ținută. Poartă, de exemplu, o rochie albastră cu sandale roșii sau o pereche de pantaloni galbeni cu o cămașă albastră.
În cazul în care optezi pentru piese vestimentare în culori primare, asigură-te că încălțămintea și accesoriile sunt în culori neutre. Nu uita că principiul less is more rămâne valabil și în privința culorilor. În caz contrar, riști să creezi outfituri prea țipătoare, deci inestetice.

tinuta rochie galbena

Combină culorile secundare și culorile primare din care au fost obținute

Combinațiile de tipul roșu + violet, albastru + violet, verde + galben, verde + albastru, portocaliu + roșu, portocaliu + galben sunt armonioase, astfel că merită să le încerci în ținutele de zi cu zi. Firește că poți folosi și trei culori în același outfit (roșu, albastru și violet, de exemplu), însă există riscul ca imaginea finală să fie totuși prea încărcată. Nu uita că echilibrul rămâne esențial.

rochie cu buline

Ține cont de cei 3 „parametri” ai culorii

Aceștia sunt saturația (intensitatea), luminozitatea și proporția. Saturația indică gradul de intensitate a culorii. Gradul de luminozitate a culorii depinde de nonculoarea care se adaugă în aceasta: alb, respectiv negru. De exemplu, somonul este o variantă mai „luminoasă” a oranjului în care s-a adăugat alb. Este recomandat ca piesele vestimentare ale unui outfit să aibă intensități diferite ale culorilor, pentru că s-ar putea ca două culori intense, odată alăturate, să creeze o imagine mult prea puternică – și nu neapărat într-un sens bun.
Proporția se referă la „cantitatea” în care o anumită culoare se regăsește într-o ținută. De exemplu, într-un outfit alcătuit dintr-o rochie roșie și o pereche de sandale galbene, roșul deține o proporție mai mare. De regulă, un outfit armonios se distinge printr-o culoare predominantă.

outfit culoare albastra

Joacă-te cu intensitatea aceleiași culori

Un outfit monocrom, din cap până în picioare, s-ar putea să pară banal sau, dacă este vorba despre culori vibrante (precum roșu sau verde), prea țipător. Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu poți construi ținute monocrome cu mult bun-gust. Tot ce trebuie să faci este să înveți să te joci cu intensitatea culorii alese – de pildă, dacă îți dorești un outfit complet albastru, optează pentru nuanțe diferite de albastru, dar care, împreună, sunt armonioase.

outfit jacheta verde

Combinații cromatice de evitat

  • negru și maro – aceasta este o combinație care arată că, de fapt, negrul nu se potrivește cu absolut orice culoare
  • gri și maro
  • roșu și verde
  • verde și roz
  • galben și argintiu
  • albastru și auriu
  • portocaliu și roz
  • galben și maro
  • galben și negru
  • mov și maro
  • portocaliu și auriu

Cum asortezi culorile în funcție de nuanța tenului și a părului?

În procesul de asortare a culorilor mai există un factor-cheie de care ar trebui să ții cont, și anume nuanța tenului și a părului tău.
De exemplu, dacă ai părul închis la culoare, fie brunet sau șaten, este important să știi că albul și bejul, bleumarinul și bejul, maroul și albul, griul și maroul sunt câteva dintre combinațiile pe care merită să le încerci. Pe de altă parte, dacă nuanța părului tău este deschisă, te încurajăm să încerci combinații precum alb și negru, negru și gri, maro și lavandă.


În ceea ce privește culoarea ochilor, este bine de știut faptul că persoanele cu ochi căprui pot purta piese vestimentare în culori precum maro, verde, portocaliu. În plus, hainele maro sau portocalii avantajează și persoanele cu ochii verzi. Pe de altă parte, persoanele cu ochi albaștri sunt puse în evidență de culori ca lila, albastru deschis, gri.

Sperăm că micul nostru ghid de asortare a culorilor te-a convins că merită să experimentezi noi combinații cromatice. Câtă vreme ai în minte imaginea cu roata culorilor și ții cont de trucurile din acest articol, vei reuși să obții outfituri armonioase și din punct de vedere cromatic. Spor și inspirație!