Stiluri vestimentare. Inspirație pentru moda feminină
Vrei să fii încrezătoare și să te simți cum nu se poate mai bine în pielea ta? Înseamnă că, indiferent de locul în care te afli, pe lângă un machiaj discret și o coafură care te pune în valoare, va trebui să porți hainele care te fac fericită. Mai lejere sau „la patru ace”, articolele tale vestimentare ar trebui combinate astfel încât ele să facă parte din „aceeași poveste”. Cu alte cuvinte, hainele pe care alegi să le porți în cadrul aceleași ținute e necesar să aparțină aceluiași stil.
Ți-am pregătit în rândurile ce urmează tot ce ar trebui să știi despre stilurile vestimentare feminine, de la cum au apărut și cum te poți conforma acestora, până la care sunt cele mai comune greșeli pe care cele care aleg să le poarte le fac. Iată ce am ales să îți prezentăm în acest material.
Stilul streetwear
Stilul office
Stilul business casual
Stilul sportiv
Stilul gotic
Stilul retro
Stilul Garconne
Stilul Grunge
Stilul Boho
Stilul streetwear
Așa cum îi spune și numele, stilul streetwear a luat naștere pe stradă. Apărut și apreciat pentru prima dată în cultura californiană de surf și skate, stilul streetwear este astăzi iubit de către foarte multe persoane. Chiar și marii designeri de modă l-au adoptat în cadrul colecțiilor lansate de-a lungul timpului, multe dintre acestea fiind promovate chiar recent la prezentările de modă din ultimii ani. Simbolul modei urbane moderne, stilul streetwear folosește în special combinații fericite de tricouri sau topuri și blugi ori pantaloni sport, eventual completate perfect de jachete casual sau de hanorace comode. Cei care adoptă acest stil vestimentar sunt pur și simplu îndrăgostiți de sneakerși sau alt fel de pantofi sport, pe care îi echilibrează perfect în partea de sus a corpului cu o bandană, o șapcă sau un fes purtat cu atitudine.
Stilul office
Stilul office pune de multe ori în dificultate chiar și pe cele care se pot declara specialiste în fashion. Fiind foarte apreciat în mediul corporatist, stilul de îmbrăcăminte office este un tip de outfit formal de birou. Aceasta poate include un costum de culoare închisă formală și cravată asortată, în cazul bărbaților, și rochii, fuste, cămăși și pantaloni, pentru femei. Dacă locul tău de muncă este unul foarte formal, este posibil ca acest stil vestimentar să fie singurul care îți este permis la birou. În această situație, îți poți scoate din anonimat ținuta folosind accesoriile tale preferate, precum o pereche mai îndrăzneață de cercei ori alte bijuterii, curele sau eșarfe.
Stilul business casual
Suficient de bun pentru cei nonconformiști, care nu vor să respecte întocmai stilul office, stilul business casual este, așa cum probabil ai intuit deja, la granița dintre stilul formal și cel casual. Perfect pentru a fi purtat la întâlniri de afaceri cu clienții mai puțin pretențioși, dar și atunci când îți petreci toată ziua la birou, stilul business casual poate include un blazer și un pantalon drept. Jachetele sport sunt, de asemenea, folosite într-un cadru mai casual, iar pentru femei pantalonii sau fustele combinate perfect cu sacouri, bluze sau tunici adecvate constituie o ținută care se încadrează perfect în stilul business casual.
Stilul sportiv
Îmbrăcămintea sport este astăzi folosită ca sinonim pentru îmbrăcăminte casual. Anterior, doar sportivii erau văzuți în hainele sportive, dar în zilele noastre, vedem din ce în ce mai multe persoane care au adoptat acest tip de outfit. Până și vedetelor de pe întreg mapamondul le-a surâs ideea de a purta aproape în fiecare zi jambiere, sutiene sau topuri sport, bluze de trening, tricouri sau colanți de fitness, articole pe care și garderoba ta ar trebui să le cuprindă, dacă vrei să urmezi acest trend. Principalele mărci sportive după care te-ai putea ghida sunt Adidas, Puma, Nike, Fila, Reebok ori Asics.
Stilul gotic
Moda gotică se referă la un stil întunecat și misterios al fashionului, uneori aflată la limita morbidului. Dacă ai văzut cel puțin o dată un film cu vampiri, atunci vei putea identifica exact acest stil vestimentar. Cel mai des, el este atribuit adolescenților sau artiștilor rock, pentru că, în general, negrul este nelipsit din garderobele acestora. Totuși, stilul gotic nu presupune doar outfituri extreme, putând fi purtat chiar și într-o zi obișnuită la birou. Mai bine spus, recomandat este să folosești doar câteva elemente care descriu cel mai bine stilul gotic, printre care se numără și bijuteriile de mari dimensiuni, de cele mai multe ori din argint, bocancii, articolele vestimentare închise la culoare cu inserții de dantelă și dresurile negre.
Subdiviziunile acestui stil sunt goticul clasic, goticul în stil Lolita, goticul victorian, SteamPunk și goticul romantic. Accesoriile pe care le poți poți purta dacă iubești acest stil trebuie să fie cât mai de impact, precum lanțurile metalice, cataramele mari pe pantofi, brățările cu ținte, mănușile fără degete sau cu plasă ori mănușile cu inele, chokerele, toate asortate cu un machiaj la limita stridentului.
Stilul retro
Stilul retro este un stil care amintește de epoca anterioară. De-a lungul vremii, moda a împrumutat multe articole sau tendințe inspirate din era precedentă, însă stilul retro pare să le reunească pe toate în ținute aterizate parcă din cu totul alte vremuri. Rochiile, fustele, bluzele și pantalonii de inspirație vintage sunt articole vestimentare folosite mai ales pentru petrecerile tematice ori cele de Halloween, deși multe persoane aleg să se îmbrace retro chiar și într-o zi obișnuită.
Stilul Garconne
Acesta este un stil androgin casual, care poate combina, de pildă, o bluză și cu o pereche de blugi în formă dreaptă ori o jachetă din piele cu mocasini. Îmbrăcămintea de inspirație bărbătească robustă este combinată cu elemente feminine pentru a obține un aspect tipic stilului Garconne. Mai poți purta o salopetă, un sarafan lung și drept cu un tricou simplu sau poți merge pe varianta clasică a acestui stil, asortând o pereche de boyfriend jeans la o cămașă cu un croi masculin și o pereche de teniși.
Stilul Grunge
Stilul Grunge își are originea în anii `80, fiind inspirat din stilul muzical cu același nume. Cu un accent puternic pe straturi și siluete supradimensionate, cu o atitudine casual, nonșalantă, elementele de bază ale acestui stil includ geci din piele, cămăși din flanelă, jachete metalice, denim rupt, topuri, tricouri cu slogan cool, cizme militare, ciorapi cu plasă, pălării, blugi mom și pulovere largi. Hainele largi, rupte și dezordonate sunt constante în acest stil de modă, inspirat din îmbrăcămintea clasei muncitoare din anii `80.
Stilul Boho
Stilul hippie din anii 70 era reprezentat de păr lung, îmbrăcăminte viu colorată, realizată în țesături libere și curgătoare, cu imprimeuri și modele exotice îndrăznețe și pantaloni evazați. Boho chic este varianta modernă a stilului hippie. Adaptat la emoțiile moderne, acest stil folosește haine din materiale naturale sau lucruri artizanale. Natura colorată a acestui stil și modul liber se pot vedea în potrivirea lejeră a tuturor hainelor aparținând acestei mode, cum ar fi rochia maxi curgătoare sau ondulată, ori cămășile cu volane.
Care este stilul tău vestimentar preferat?