Pantofi din piele naturală vs piele sintetică: ce alegi?

Există atâtea modele de încălțări pe piață, încât nu ai cum să nu găsești pantofii care te reprezintă. Indiferent dacă ești iubitor de mocasini, cizme, adidași, balerini sau ghete, ai la dispoziție încălțări de calitate. 

În afară de design, este indicat să acorzi atenție și materialului din care sunt confecționati pantofii. Dintre materialele disponibile, cea mai populară este pielea naturală, pe care o poți găsi în diferite culori și modele. Pielea naturală este extrem de populară și rezistentă în timp, de aceea este folosită la scară largă pentru încălțăminte. 

La fel de populare sunt și încălțările din piele sintetică, indiferent dacă vorbim despre modele casual, elegante sau office. Deși poți avea impresia că aceste două materiale sunt identice, există suficiente diferențe între ele, pe care le poți lua în calcul atunci când vrei să achiziționezi încălțări.

Vrei să afli ce poți alege dintre încălțările din piele și cele din piele sintetică? Descoperă, în articolul care urmează, toate informațiile de care ai nevoie pentru a lua decizia optimă.

  • Pantofi din piele naturală: avantaje și dezavantaje
  • Pantofi din piele sintetică: avantaje și dezavantaje
  • Cum distingi pielea naturală de cea sintetică: diferențe

Pantofi din piele naturală: avantaje și dezavantaje

pantofi din piele naturala

Ești în căutarea unor perechi de pantofi de piele pentru bărbați sau pantofi de damă comozi? Pentru a lua cea mai bună decizie, trebuie să iei în calcul atât avantajele, cât și dezavantajele unei astfel de achiziții.

Avantaje

Probabil te întrebi dacă merită să investești într-o pereche de pantofi de piele naturală. De aceea, îți punem la dispoziție principalele avantaje ale acestui material:

  • Pielea naturală este extrem de rezistentă în timp. Dacă ai în plan să-ți cumperi pantofi, gândește-te la faptul că nu îi schimbi în fiecare an, așa că poți opta pentru încălțări din piele. Acest material este cel mai durabil, fie că vorbim despre pantofi, cizme, papuci sau botine.
  • Pielea naturală este confortabilă și reprezintă soluția optimă pentru a scăpa de răni sau bătături. Din fericire, încălțările din piele nu își modifică forma în timp. Dacă ai nevoie de trucuri, poți afla despre cum se lărgesc pantofii din piele, pentru un plus de confort.
  • Încălțările din piele sunt ușor de întreținut! Totuși, merită să usuci și să cureți pantofii din piele atunci când vii acasă și să folosești creme special destinate acestui material, astfel încât să le prelungești durata de viață.
  • Încălțările din piele permit aerisirea picioarelor, având rolul de a absorbi transpirația picioarelor. Acest material natural conține o structură poroasă care lasă aerul să circule liber, așa că nu vei aluneca în timpul mersului. În plus, pantofii din piele naturală nu îți provoacă bătături sau răni în zona degetelor sau a călcâielor.
  • Încălțămintea din piele naturală este foarte versatilă, fapt care îți permite crearea unui număr nelimitat de ținute. De pildă, o pereche de pantofi din piele românești poate fi purtată atât la jeanși, cât și la fuste sau rochii.
  • Pantofii de damă sau bărbătești din piele reprezintă o investiție utilă pe termen lung, datorită rezistenței pe care o oferă în timp. Chiar dacă încălțămintea din piele naturală nu are un preț scăzut, în comparație cu alte materiale, merită să investești în această variantă.
  • Pantofii din piele naturală pot fi purtați oricând. Poți alege pantofi din piele pentru orice anotimp, fiindcă sunt comozi. Indiferent dacă îi porți primăvara, vara, toamna sau iarna, există o gamă variată de modele din piele, pe care să le porți în funcție de eveniment.

Dezavantaje

Când vorbim despre încălțămintea din piele naturală, trebuie să cunoști și micile dezavantaje pe care le are acest material. Iată două dintre ele:

  • Prețul ridicat. De obicei, prețul încălțărilor din piele poate fi văzut că un dezavantaj, mai ales dacă dispui de un buget redus. Totuși, ține cont de faptul că încălțămintea din piele este mai scumpă în comparație cu alte materiale, datorită calității și a proprietăților. În plus, în prețul de achiziție a pantofilor de piele intră și procesul dificil de obținere a acestui material.
  • Un al doilea dezavantaj al încălțărilor din piele este permeabilitatea. Pentru că pielea este un material cu textură poroasă, se întâmplă ca încălțările să absoarbă apa. Vrei să protejezi încălțările din piele? Nu ezita să achiziționezi o soluție sau un spray cu acțiune impermeabilizantă, care să protejeze pantofii de apă atunci când plouă sau ninge.

Pantofi din piele sintetică: avantaje și dezavantaje

La fel de populare sunt și încălțările din piele sintetică, un material ecologic obținut din PVC și poliuretan. Aceste materiale ce stau la baza încălțărilor din piele ecologică sunt modelate după o fâșie din piele naturală, astfel încât se obține un aspect asemănător.

Ce înseamnă piele ecologică sau sintetică?

Pielea ecologică sau sintetică reprezintă o țesătură prelucrată astfel încât să imite pielea naturală. Din acest motiv, pielea sintetică este cunoscută și sub numele de “imitație de piele”. Pentru confecționarea pantofilor din piele sintetică, se folosește poliuretan, acid acrilic sau PVC – clorură de polivinil.

Iată care sunt avantajele și dezavantajele încălțărilor din piele sintetică:

Din gama avantajelor pe care le au încălțările din piele sintetică, poți avea în vedere:

  • Aspectul. Pielea sintetică se prelucrează, așa că se apropie ca design de pielea naturală. De multe ori, este nevoie să citești pe eticheta încălțărilor înainte de a le cumpăra, pentru a vedea care este materialul pe care îl cauți.
  • Un alt avantaj al pantofilor din piele sintetică este prețul redus. În comparație cu încălțările din piele naturală, cele sintetice sunt mai accesibile ca preț. Motivul? Pielea sintetică este realizată din materiale mai ieftine și se obține mai ușor decât pielea naturală.

Pielea sintetică are și câteva dezavantaje pe care merită să le știi. Astfel, chiar dacă și încălțările din piele sintetică sunt rezistente, spre deosebire de pielea naturală, acestea se zgârie și se dezlipesc mai ușor. În comparație cu pielea naturală, încălțările din piele sintetică nu sunt la fel de flexibile și de strălucitoare.

Pantofii din piele sintetică îți oferă un confort termic redus. De aceea, nu sunt potriviți pentru sezonul rece. Îi poți alege pentru sezonul cald, fiindcă pielea sintetică este mai subțire.

Cum distingi pielea naturală de cea sintetică: diferențe

Există modalități prin care poți să distingi pielea naturală de cea sintetică, astfel încât să faci cea mai bună alegere.

  • Prețul este primul criteriu după care te poți ghida atunci când faci cumpărături. Pantofii din piele naturală au un preț considerabil mai mare decât cei din piele sintetică.
  • Pantofii din piele sintetică sunt disponibili în mai multe culori și modele decât cei din piele naturală. Pielea sintetică este mai ușor de decorat, spre deosebire de materialul natural.
  • Verifică textura pantofilor! Încălțămintea din piele naturală are un finisaj neregulat și este mai groasă și mai rigidă decât pielea sintetică, pe care o vei vedea mai alunecoasă.
  • Pentru a observa diferența dintre pantofii din piele naturală și cei din piele sintetică, nu uita de miros! Pielea naturală are un miros aparte, în timp ce pielea sintetică fie nu are miros, fie poate avea un miros de cauciuc.

Fie că alegi încălțări din piele sintetică sau naturală, ține cont de avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni. Ambele sunt soluții potrivite, câtă vreme corespund preferințelor și nevoilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.